Libertatea este una dintre cele mai de preț valori. Atunci când trăiești cu adevărat în libertate, alegerile conștiente vin cu ușurință. Ești un om iubitor, flexibil, creativ, deschis către cunoaștere, ești dăruitor de bine și frumos, poți manifesta compasiune și empatie. Din păcate, prea puțini trăim liberi și nici măcar nu conștientizăm asta. De când ne naștem, libertatea este condiționată de părinți, bunici, frați, educatori, învățători, prieteni, până când învățăm să renunțăm singuri la această valoare.

Ne pierdem în condiționări sociale, în dogme religioase, în frici legate de sănătate, siguranță, lipsă, abandon, singurătate sau frica de durere. Din cauza fricilor cedăm în fața șantajului emoțional și învățăm, la rândul nostru, șantajul. Totul începe să se bazeze pe minciună; ajungem să ne folosim unii pe alții în loc să ne sprijinim.

Ne plângem că trăim într-o societate coruptă, dar noi venim din familiile noastre deja corupți. Pentru mulți, familia a ajuns doar un paravan în spatele căruia sunt permise minciuna, șantajul, violența fizică și verbală, lipsa respectului, resemnarea, dependența, lipsa asumării și a responsabilității — locul în care cresc victime și călăi.

Societatea în care trăim nu ne mulțumește, deoarece este creată de noi, oameni nemulțumiți de viețile noastre. Criticăm țara în care trăim deoarece nu suntem sprijiniți, dar uităm că țara este condusă de oameni care au crescut fără sprijin, oameni care au fost învățați de mici să se gândească doar la ei pentru a supraviețui, să șantajeze pentru a obține ce cred că au nevoie, să condiționeze pentru a ieși în avantaj — oameni crescuți în minciună pentru că adevărul doare.

Am fost crescuți în frică și ne creștem copiii la fel… noi toți am creat această societate în care frica conduce.

Poate sunt o visătoare, dar cred din tot sufletul că la baza tuturor deciziilor ar trebui să fie iubirea: iubirea de dreptate, de bine, de frumos, iubirea de unitate, cunoaștere și creștere sănătoasă.

Nu înseamnă că deciziile luate din iubire sunt întotdeauna ușoare. Uneori provoacă durere, nu disperare; separare, nu dezbinare; evoluție, nu involuție.

Iubirea adevărată are nevoie uneori de fermitate, reguli și limite sănătoase, perseverență și asumare, iar alteori de blândețe, sprijin, încredere, motivare și implicare.

Iubirea nu cere sacrificii, ci responsabilitate; nu permite șantajul, ci colaborarea; nu susține impunerea cu forța, ci găsirea soluțiilor potrivite printr-o comunicare sănătoasă. Nu susține satisfacerea nevoilor în locul celorlalți, ci sprijinul pentru ca fiecare să fie implicat 100% în satisfacerea propriilor nevoi.

Pe această iubire ar trebui să se bazeze familia și, mai apoi, societatea. Societatea nu este ceva separat de noi; ea reprezintă familia extinsă și ne reprezintă.

Avem nevoie de sinceritate 100% față de noi și față de cei de lângă noi. Din dragostea de adevăr pornește adevărata familie și adevărata societate susținătoare.